Lenovo cumpara Motorola Mobility

Lenovo cumpara Motorola Mobility si are ambitii mari:

Lenovo e cunoscuta pentru PC-urile ThinkPad si mai nou pentru tablete, insa compania a vandut anul trecut aproape 50 de milioane de smartphone-uri, problema fiind ca prea putine dintre ele au fost comercializate in afara Chinei. Preluarea Motorola Mobility pentru 2,9 miliarde dolari deschide pietele occidentale pentru Lenovo si lanseaza compania in lupta cu Samsung si Apple, insa drumul va fi greu pe o piata super-competitiva. Ce inseamna aceasta tranzactie, de ce a vandut Google si ce obstacole stau in calea Lenovo puteti citi in articol.

De la Legend la Lenovo, scurt istoric:

Lenovo este un nume cunoscut in IT, insa cand o companie anunta in 10 zile doua tranzactii de peste doua miliarde dolari fiecare, este clar ca are ambitii imense. Lenovo s-a infiintat in 1984 in China sub numele Legend, cativa ani a vandut piese pentru PC-uri, iar in 1990 a lansat primul computer personal. In 1993 a adus primul computer „586”, iar in 1995 a produs primul server. In 1998 deja avea o retea de retail si a produs PC-ul cu numarul un milion, la eveniment fiind prezent si seful Intel.

Legend a produs la inceputul deceniului trecut si supercomputere, era lider in China pe piata PC-urilor, dar notorietatea a venit in 2005 cand a preluat divizia de PC-uri a IBM cu 1,75 miliarde dolari si si-a schimbat si numele in Lenovo pentru ca Legend era un brand pe care nu il putea inregistra in majoritatea tarilor din cauza numelui des intalnit.

Atunci, multi au ramas uimiti ca o companie chineza necunoscuta pune mana pe tehnologie americana de top chiar de la compania care a inventat PC-ul la inceputul anilor 80′. Acum, la noua ani de la tranzactie, Lenovo e numarul unu mondial la livrarile de PC-uri, cu 53 de milioane unitati in 2013. Lenovo devine importanta si pe partea de tablete, cel mai nou model, Yoga, fiind prezentat ca avand o autonomie record, de pana la 18 ore.

Ei bine, in conditiile in care piata PC-urilor e lovita de ascensiunea smartphone-urilor si tabletelor, Lenovo spera sa repete parcursul excelent si cu Motorola Mobility pe partea de smartphone-uri. Lenovo a lansat primul smartphone in 2010, acum are mai multe modele, iar in China a vandut anul trecut peste 40 de milioane de unitati. Problema este ca in afara Chinei e un outsider total pe piata telefoanelor mobile, fiind prezent in Rusia, Indonezia si piete mai mici, precum Serbia. Marea miza este intrarea pe piata din SUA si dorinta sefilor Lenovo este sa se ajunga la vanzari mai mult decat duble, adica la 100 de milioane de terminale pe an.

Ce castiga Lenovo datorita Motorola si care e strategia?

„Este comoara noastra. Nu doar ca vom proteja brandul Motorola, ci il vom face mai puternic”, a spus Yang Yuanqing, CEO al Lenovo, dupa anuntul privind tranzactia de 2,91 miliarde dolari.

Strategia pentru viitorul apropiat este legata de faptul ca grupul chinez va „jongla” cu doua marci de smartphone-uri: Lenovo in Rusia, China, India si restul Asiei si Motorola in America de Nord si America Latina unde marca americana este cunoscuta. Lenovo are acum sub 5% din piata mondiala a smartphone-urilor si ocupa locul patru, departe de Samsung (peste 30%), Apple (circa 17%) si aproape de Huawei (5%). Marca Motorola nu mai este demult la moda cand e vorba de smartphone-uri, avand cam un procent din piata totala.

Moto G si Moto X, cele mai noi telefoane ale brandului, nu au fost primite rau de cronicari, insa nu au facut volume importante de vanzari. Este clar insa ca marca Motorola va continua sa existe pe termen mediu cel putin, mai ales ca Lenovo preia si proiectele aflate in dezvoltare.

Lenovo va avea acces la piata din SUA unde nu a avut pana acum impact cu smartphonee-urile, iar Motorola este numarul trei ca si cota de piata acolo, astfel ca grupul chinez preia o pozitie importanta pe care insa va trebui sa o pastreze. Marea intrebare este daca se vor face concedieri in SUA sau daca anumite activitati vor fi relocate in China unde salariile sunt mult mai mici. Lenovo are afaceri anuale de 34 miliarde dolari, iar smartphone-urile au reprezentat cam 4 miliarde dolari anul trecut. Asteptarile sunt ca intr-un „interval rezonabil” de timp vanzarile sa ajunga la 10 miliarde dolari/an, sa apara si smartphone-uri premium, iar Lenovo sa se apropie de leaderii Samsung si Apple.

Ca si castiguri tehnice, chinezii vor beneficia de experienta inginerilor de la Motorola, in timp ce compania preluata poate spera ca, dat fiind procesul de fabricatie foarte bine pus la punct de chinezi, vor creste volumele de productie si mai ales ca intregul ciclu de creatie a unui produs va fi cu mult scurtat, datorita flexibilitatii business-ului.

Lenovo are in fata un drum riscant:

Lenovo a anuntat foarte de curand si achizitia, cu 2,3 miliarde dolari, diviziei de servere low-end a IBM, iar acum vine si anuntul ce implica alte 2,9 miliarde dolari. Sunt sume mari de bani ce pot slabi compania, insa cei de la Lenovo spun ca au lichiditati si ca o parte dintre sumele de achizitie vor fi platite in actiuni. O problema foarte mare tine si de faptul ca Motorola e un brand care si-a pierdut stralucirea si care e in declin de mai bine de cinci ani. Sub „umbrela” Google, din 2012 si pana in prezent, Motorola a avut pierderi de 1,5 miliarde dolari si au fost acum voci care spun ca Lenovo a dat prea mult pe un brand in agonie.

Scepticii spun ca va costa mult si va dura ani buni sa fie reconstruit un business care a pierdut anul trecut 900 de milioane de dolari. Apoi, pe piata smartphone-urilor, Samsung si Apple s-au detasat mult si e greu ca un al treilea gigant sa vina sa se bata la cote de piata. Criticii spun ca Lenovo si-a luat o povara mult prea grea, insa la fel au spus multi si in 2005 dupa achizitia IBM PC, iar realitatea a fost diferita.

De ce Google nu a pierdut noua miliarde dolari?

Google a preluat cu 12,5 miliarde dolari Motorola Mobility in 2012 si atunci analistii din piata spuneau ca suma e exagerata. Acum, la vanzarea cu sub 3 miliarde dolari foarte multi au spus ca Google a luat o „teapa” de proportii. Totusi, nu e chiar asa. Inca de la inceput Google a spus ca a preluat Motorola pentru numarul mare de brevete de inventie detinut, brevete care ajuta Google sa protejeze sistemul de operare Android in cazul unor actiuni de contestare venite de la rivali.

Google nici nu avea experienta necesara pentru a creste business-ul hardware al Motorola, iar pastrarea companiei ar fi adus in continuare pierderi mari. Ca dovada ca Google nu avea de gand sa pastreze Motorola prea mult sta si faptul ca in sub doi ani au fost concediati peste 5.000 de oameni, iar afacerile au mers tot mai rau. Google a cumparat Motorola pentru cele 17.000 de brevete detinute si va beneficia si pe mai departe de o bna parte din ele pentru a-si „pazi” de litigii sistemul Android.

Ce prevede intelegerea din prezent cu Lenovo? Google va pastra proprietatea asupra unei vaste majoritati a portofoliului de patente ale Motorola Mobility, inclusiv solicitarile curente de patentare si descrierile de inventii. Lenovo va primi o licenta pentru acest bogat portofoliu de patente si alte elemente de proprietate intelectuala. Lenovo va prelua peste 2,000 de patente precum si marca comerciala Motorola Mobility.

Un aspect important e ca daca Lenovo va reusi sa repuna pe picioare Motorola, Google va avea de castigat prin faptul ca se vor vinde si mai multe telefoane cu Android si vor creste si vanzarile de aplicatii de pe magazinul Play.

Un aspect important tine si de faptul ca dupa ce nu va mai detine Motorola, Google nu va mai concura cu mari producatori de hardware care au adoptat sistemul Android

Despre Lenovo:

Lenovo are o cifra de afaceri de 34 miliarde dolari si a devenit in 2013 cel mai mare producator global de computere personale, avand operatiuni peste 160 de tari.

Formata acum noua ani in urma achizitionarii de catre Lenovo Group a fostei Divizii de Calculatoare Personale a IBM, compania are in portofoliu computerele personale comerciale marca Think si computere pentru gama larga de consumatori marca Idea, precum si servere, statii de lucru si o serie de dispozitive de internet mobil, incluzand tablete si smartphone-uri. Lenovo, o companie aflata in topul 500 Fortune, detine centre de cercetare in Yamato, Japonia, in Beijing, China si in Raleigh, Carolina de Nord. Numarul de angajati este de peste 30.000.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns